Dezvoltarea debitmetrului
Încă din 1738, elvețianul Daniel First Bernoulli a folosit metoda presiunii diferențiale pentru a măsura debitul de apă pe baza ecuației Bernoulli. Mai târziu, italianul GB Venturi a studiat utilizarea unui tub Venturi pentru a măsura debitul și și-a publicat rezultatele cercetării în 1791. În 1886, C. Herschel, un american, a realizat un dispozitiv practic pentru măsurarea debitului de apă folosind un tub Venturi la începutul până la mijlocul secolului XX. secol. Principiile originale de măsurare s-au maturizat treptat, iar oamenii au început să exploreze noi principii de măsurare. Din 1910, Statele Unite au dezvoltat debitmetre cu canale pentru măsurarea debitului de apă în canale deschise. În 1922, RL Parshall a reformat originalul Churi Flume în Parshall Flume (numit de Societatea Americană a Inginerilor Civili în 1929). Din 1911 până în 1912, T. von Carmen, un maghiar american, a propus o nouă teorie a străzii Carmen Vortex. În anii 1930, au apărut metode de măsurare a debitului de lichide și gaze cu ajutorul undelor sonore, dar progrese semnificative nu s-au înregistrat până în al Doilea Război Mondial. Abia în 1955 a fost folosit un debitmetru Maxon care folosea metoda circulației acustice (două tipuri) pentru a măsura debitul combustibilului de aviație. În 1945, A. Colin a măsurat cu succes fluxul sanguin folosind un câmp magnetic alternant. După anii 1960, instrumentele s-au dezvoltat spre precizie și miniaturizare. De exemplu, pentru a îmbunătăți acuratețea instrumentelor de presiune diferențială, au apărut transmițătoare de presiune diferențială de echilibrare a forței și transmițătoare capacitive de presiune diferențială; Pentru a miniaturiza senzorii debitmetrelor electromagnetice și pentru a îmbunătăți raportul semnal-zgomot, au apărut debitmetre electromagnetice care utilizează câmpuri magnetice neuniforme și metode de excitație de joasă frecvență. Odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei circuitelor integrate, debitmetrele cu ultrasunete (unde) cu tehnologia buclei blocate în fază au fost, de asemenea, aplicate pe scară largă. Aplicarea pe scară largă a microcalculatoarelor a îmbunătățit și mai mult capacitatea de măsurare a debitului, cum ar fi utilizarea microcalculatoarelor pentru a procesa semnale mai complexe în contoarele laser Doppler de viteză.
Statele Unite au emis primul brevet TUF încă din 1886, iar brevetul din 1914 credea că fluxul de TUF era legat de frecvență. Primul TUF din Statele Unite a fost dezvoltat în 1938 și a fost folosit pentru măsurarea debitului de combustibil la aeronave. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial a căpătat o adevărată aplicație industrială, din cauza nevoii urgente de un debitmetru de înaltă precizie și răspuns rapid pentru motoarele cu reacție și combustibilul lichid. În zilele noastre, a fost aplicat pe scară largă în diferite departamente, cum ar fi petrol, industria chimică, cercetare științifică, apărare națională și metrologie.
Măsurarea debitului a fost începută pentru prima dată de elvețieni. În 1738, celebrul fizician elvețian Daniel Bernoulli a folosit ecuația lui Bernoulli ca bază și a folosit metoda presiunii diferențiale pentru a măsura debitul de apă.
Mai târziu, fizicianul italian Venturi a folosit un tub Venturi pentru a măsura debitul și a publicat rezultatele cercetării.
În 1886, americanul Herschel a folosit un tub Venturi pentru a crea un dispozitiv de măsurare practic pentru măsurarea debitului de apă.
De la începutul secolului până la mijlocul-20secolului, principiile inițiale de măsurare s-au maturizat treptat, iar oamenii nu și-au mai limitat gândirea la metodele originale de măsurare, ci au început noi explorări. În 1910, americanii au început cercetările privind debitmetrele cu slot, care erau folosite pentru a măsura debitul de apă în canalele deschise. În 1922, Parshall a reformat măsurarea rezervoarelor de apă în rezervoare Parshall.
Odată cu dezvoltarea debitmetrelor cu slot, unguro-americanul Carmen studia teoria străzilor vortex. Din 1911 până în 1912, a propus o nouă teorie a străzii vortexului Carmen.
În anii 1930, a existat o metodă de explorare a utilizării undelor sonore pentru a măsura debitul lichidelor și gazelor. Cu toate acestea, până în cel de-al Doilea Război Mondial nu s-au înregistrat progrese semnificative și abia în 1955 a fost introdus debitmetrul Maxon care folosește metoda de circulație a sunetului pentru a măsura debitul combustibilului de aviație.
În 1945, Colin a măsurat cu succes fluxul de sânge folosind un câmp magnetic alternativ.
După anii 1960, instrumentele de măsură au început să se dezvolte spre precizie și miniaturizare. De exemplu, pentru a îmbunătăți acuratețea instrumentelor de presiune diferențială, au apărut transmițătoare de presiune diferențială de echilibrare a forței și transmițătoare capacitive de presiune diferențială; Pentru a miniaturiza detectarea debitmetrelor electromagnetice și pentru a îmbunătăți raportul semnal-zgomot, au apărut debitmetre electromagnetice care utilizează câmpuri magnetice neuniforme și metode de excitație de joasă frecvență. În plus, în anii 1970 au fost introduse și debitmetrele Karman vortex practice, cu o gamă largă de măsurare și fără componente active de detectare.
Odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei circuitelor integrate, debitmetrele cu ultrasunete (unde) cu tehnologie de buclă blocată în fază au fost, de asemenea, utilizate pe scară largă. Aplicarea pe scară largă a microcalculatoarelor a îmbunătățit și mai mult capacitatea de măsurare a debitului. De exemplu, debitmetrele laser Doppler pot procesa semnale mai complexe după ce sunt aplicate la microcalculatoare.
